de Nona Rapotan
Vizitez rar galerii de artă sau muzee în ultimul timp. Nu mă refer la ultimul an, ci la ultimii. Dar și așa, dacă stau bine și mă gândesc, cu toată pandemia și tot am vizitat câteva muzee (prin Sibiu și București) și cel puțin două galerii de artă. Revin în astfel de spații din când în când și-mi place să fiu însoțită (doar) de fiica mea, care are darul de a-mi da noi unghiuri de abordare a operelor de artă. Așa s-a întâmplat și la cea mai recentă vizită, a fost într-o galerie de artă cu câteva zile înainte de Crăciun.
Galeria Arbor.art.room este recent înființată – în vara lui 2020 a găzduit prima expoziție – de către Victoria Nagy Vajda și este parte dintr-un proiect cultural mai amplu al Arbor Association of Culture and Arts, un proiect care stabilește o nouă punte culturală între cele România și Moldova. Victoria Nagy Vajda își propune să facă cunoscuți artiștii plastici născuți în Moldova și în România, artiști cu state vechi sau tineri, cu expoziții personale sau participări la unele de grup, atât în Moldova, cât și în lume. E un demers curajos și demn de toată aprecierea, să vedem și cum se va concretiza în viitor, având în vedere că la ora actuală există un vid de informație în ceea ce privește artiștii moldoveni (contemporani, dar nu neapărat). Arta plastică de peste Prut este adusă pe simezele diverselor spații expoziționale din România grație dorinței exprimată explicit de către Victoria Nagy Vajda și anume aceea de a crea un dialog viu între artiști și iubitorii de artă, colecționari sau case de licitație; așa se explică și de ce pe flyerul expoziției Vadim Crețu găsim și prețurile tablourilor expuse. Precedenta expoziție de artă organizată de către Victoria Nagy Vadja a fost dedicată Valentinei Rusu Ciobanu, cu ocazia aniversării celor 100 de ani împliniți de artistă.
The severed Garden – Vadim Crețu, expoziție curatoriată de Andreea și Andrei Grosu poate fi vizitată până pe 24 ianuarie 2021, în spațiul galeriei de pe Strada Transilvaniei nr. 11. În comunicatele de presă artistul este prezentat ca portretist al Casei Regale a României, dar să nu vă așteptați să găsiți măcar un portret în cadrul expoziției; de aceea, cred că îl avantajează mai mult cealaltă „etichetare” regăsită și pe flyerul dedicat evenimentului – „un Ruisdael român”.
Toate cele șapte tablouri de pe simezele galeriei sunt peisaje, de dimensiuni mari, din care rămâi cu o acută – dar deloc deranjantă – senzație de verde. Stăpân absolut al culorii, Vadim Crețu se joacă cu tonurile și nuanțele până într-acolo încât privitorului nu-i rămâne altceva decât să accepte că da, singura viziune posibilă asupra lumilor (aduse în fața ochilor celui care privește) este cea a artistului. Dealurile Șonei – Hill in Șona – (da, da, a studiat cu Ștefan Câlția) n-au nimic în comun cu dealurile lui Horia Bernea, sunt altfel, mai altfel. The forest este de un adânc indefinit, un hățiș de umbre, culori și pasaje de trecere, un loc unde ai ajuns habar n-ai cum, dar din care nu vrei să ieși, chiar dacă senzația de rătăcire nu te părăsește nicicum. Te surprinzi uitându-te minute în șir la unul sau altul dintre tablouri, poate și pentru că toate au un ușor efect hipnotizator, nu le poți judeca cerebral, aprecia valoric. Peisajele lui Vadim Crețu nu cer judecată de valoare, ci emoție, imersiune, abandon total. Așa înțelegi și haosul aparent din Past Present, nu întâmplător așezat pe peretele opus intrării, un loc care mie mi-adus aminte de universul sonor al lui Amy Winehouse. Ciudat, abia în acele momente mi-am dat seama că pe fundal se auzea celebra melodie The Doors, cea care dă și titlul expoziției; cred că undeva, în Raiul artiștilor, Amy schimbă replici cu Jim și că Raiul lor arată precum Garden Irises. Nu mi-l imaginez pe Jim Morrison dăruindu-i lui Amy The White Flower, dar cred că ar rătăci la nesfârșit în Myserious Garden.
„Arta e dezbătută dintotdeauna. Poate că asta este menirea actului artistic, să nască păreri, senzaţii, polemici aprinse. Să nască ceva în oameni. Pe lângă toate acestea, arta mai face un lucru valoros: emoţionează. Emoţia e tot ce ne dorim în faţa operei de artă. Vadim Creţu creează un eseu în imagini despre o lume nevăzută, o lume care ascunde întuneric în fiecare colţ neatins. Primplanul acestor spaţii imaginate este o coordonată pentru ce am învăţat că înseamnă viaţa. Dedesubturile acestui univers fascinează obsesiv la o privire atentă, ascunzişurile necunoscute care transpar din spatele celor mai vii aşezări de pe pământ ne înspăimântă până la pietrificare şi ne prefac în statuile din mijlocul pădurii sale. Întunecimea care pândeşte de după fiecare înfăptuire verde conduce spre lumea tragediei antice, din care parcă descind siluetele statuare purtătoare de voci neînsufleţite ale păcatelor, care ne vor tulbura neîntrerupt. Arta lui Vadim Creţu emoţionează. Te simţi infirm şi neajutorat în faţa ei. Îţi răscoleşte toate simţurile, te posedă şi te subjugă cu o forţă neghicită. Te trezeşti cu tine faţă în faţă. Singur.” (Andreea & Andrei Grosu)
Curatorii expoziției au gândit spațiul ca pe o scenă de teatru, podea neagră, pereții îmbrăcați cu pânză neagră, ceea ce poate fi pe placul vizitatorilor sau nu; cei doi, regizori cu state vechi, au o viziune proprie asupra expoziției, dar asta nu înseamnă că vizitatorii nu pot avea o alta, proprie sau personalizată. Înțeleg perfect dialogul dintre arte, conexiunile artistice care pot rodi frumos peste ani, dar asta cere o asumare a unui orizont temporal mai lung, o expoziție este doar începutul, să vedem ce urmare va avea.
Fiindcă expoziția a fost deschisă într-o perioadă în care Bucureștiul încă este sub imperiul restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, este bine de știut faptul că pe siteul galeriei – OpenArt (theopen-art.com) – puteți vizualiza în format VR versiunea online a expoziției.
De fapt, putem vorbi de două expoziții diferite Vadim Crețu, pentru că pe site găsiți mai multe tablouri, iar formatul expozițional este unul comun – câteva săli pe pereții cărora se regăsesc peisajele lui Vadim Crețu.
Mi-au atras atenția Wild grass in Șona (2017), Poppies (2019), Window (2018) – atipic în amsablul expoziției, tocmai pentru că are mai multe registre – și, nu în ultimul rând, Field with flowers (2016), unul dintre preferatele mele din întreaga expoziție, tocmai pentru că aici diferă și tehnica, dar și structura compozițională, galbenul acela auriu fascinează prin însăși prezența sa acolo, în centrul compoziției, nici nu mai trebuie să-i cauți subtilități. Personal, nu agreez expozițiile virutale, pentru că rareori am senzația că există un fir roșu, o logică interioară a panotării etc., dar și pentru că nu pot surprinde detalii care țin de tehnică, stil și compoziție, dar ca alternativă expozițională de moment și ca formă de prezentare a operei artistului poate fi luată în calcul de iubitorii de artă.
Luați-vă porția de bine și faceți o vizită pe Transilvaniei nr. 11 să vedeți The severed Garden – Vadim Crețu. Veți face cunoștință cu un artist plastic matur și veți intra într-o lume în care vă veți simți ca acasă.
