Back to Exhibitions

Dezlegare. Misterul Culturii

24 Nov 2023 - 17 Dec 2023

 

Expoziția de caricatură „Dezlegare. Misterul Culturii” de Victor Ciobanu,  curatoriată de Victoria Nagy Vajda, transfigurează artistic, cu uneltele ironiei, evenimente, situații, care au marcat negativ sectorul cultural din Republica Moldova în ultimii doi ani. Expoziția va fi vernisată pe 24 noiembrie 2023, începând cu orele 17.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei 11, sector 1, București), spațiul expozițional al Asociației pentru cultură și arte Arbor.

După ce am scăpat oarecum de regimurile politice vitrege, ne-am pomenit cu „marea familie europeană”, care s-a dovedit a fi un alt grup de politicieni cu agendă personală, care ne-a cerut votul promițând dialog, democrație, integrare și transparență. Am simțit că sunt mințit „de-ai mei”, iar asta a provocat în mine un puternic sentiment de nedreptate. Așa s-au născut lucrările prezentate în această expoziție, care sunt mai mult rodul activismului civic pe care îl practic încă din anii studenției, decât al creației artistice care mă definește ca artist. 

În fond, nu s-a schimbat nimic în sistem. Practicile păguboase au rămas aceleași. Așa s-a întâmplat în cazul proiectului de lege privind cedarea clădirii Bibliotecii Naționale unui cult religios sau în cazul banilor cheltuiți pe stegulețe și concerte în timp ce școlile de artă se ruinează sub ochii noștri.

Victor Ciobanu, Chișinău, noiembrie 2023

Expoziția lui Victor Ciobanu pune în dezbatere subiecte care preocupă și lumea artistică de la București: integritatea, hărțuirea sexuală și tirania regizorilor, indiferența față de patrimoniul cultural, ascunderea incompetenței politicienilor în spatele sloganelor populiste etc. În expoziție sunt prezentate caricaturi realizate digital, pancarte și fotografii din proteste, postări din rețele care comentează subiecte de interes și clipuri video care chestionează bunele intenții ale decidenților politici.

Victor Ciobanu (n. 1980) este pictor și cineast. A studiat sculptura la Liceul de Arte „Romulus Ladea” din Cluj Napoca, artele decorative aplicate și regia de film la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Formarea multidisciplinară îi permite lui Victor să practice deopotrivă pictura, (cu numeroase proiecte expoziționale la Chișinău, Geneva și Bruxelles) și regia de film.

În arta sa, Victor Ciobanu se inspiră din realitatea vitregă a societății contemporane din Chișinău, din peisajul urban ocupat de blocurile sovietice, viziunea sa lăsând la iveală o conștiința civică asumată. Într-un interviu din Revista Arta în 2020, artistul povestește că primele „porniri” in sensul activismului civic le-a simțit în anii de școală, când la Chișinău aveau loc proteste masive provocate de sărăcia lucidă în care trăia populația. Tematica socială începe să o abordeze asumat la facultate. Sub analiza lui critica intra nivelul scăzut de trai al cetățenilor, sistemul de asistență și ajutor social, nivelul salariilor și al burselor studențești, care nu ajungeau nici pentru coşul minim de consum pentru o săptămâna.

Victor Ciobanu are în lucru un film documentar intitulat „Dializa, mon amour”, o incursiune în cotidianul și trăirile oamenilor a căror viață depinde de tratamentul prin dializă, într-un sistem medical cu probleme si tehnologie învechită. Victor se numără printre personajele acestui documentar, iar statutul de „prizonier” a condiției sale de sănătate i-a rescris planurile pe care și le făcuse în cinematografie.

***

Cu ocazia acestei expoziții, Asociația Arbor informează că va realiza în 2024 proiectul cultural „Dragă Chișinău”,  dedicat societății civile din Capitala basarabeană, în special celei preocupate de problema patrimoniul construit. Inițiativa acestui proiect a venit ca o reacție la intenția autorităților de a transmite cu titlu gratuit o clădire istorică (datând din 1902) în administrația Mitropoliei Basarabiei, subordonate Bisericii Ortodoxe Române. Clădirea, care găzduiește actualmente Biblioteca Națională a Republicii Moldova (unde este păstrată o colecție de patrimoniu scris de cca. 33000 volume de carte veche și rară), urma să fie transformată în sediul administrativ al BOR la Chișinău. Proiectul de lege a stârnit dezbateri aprinse și s-a soldat cu publicarea unei petiții publice în apărarea BNRM. Factorul politic și-a motivat decizia cu argumentul că „relația Republicii Moldova cu România nu se poate derula într-un singur sens”, or cetățenii români, semnatarii unei scrisori deschise către președinta Maia Sandu, văd sprijinul României ca unul firesc și necondiționat. Mai ales că numeroși basarabeni sunt cetățeni români.

Cazul cedării Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova ocupă un loc important si în expoziția lui Victor Ciobanu, care prin umor și caricatură descrie cronica acestei retrocedări eșuate, datorită presiunii constante a societății civile.

Contextul în care se va derula proiectul „Dragă Chișinău” implică și un alt element: dificultatea expunerii unei poziții civice din partea oamenilor de cultură din Republica Moldova. O reticență cauzată de migrația peste hotare a unei părți importante a cetățenilor activi, de lipsa fondurilor de susținere a inițiativelor independente (nu există un AFCN la Chișinău), de fragilitatea juridică a lucrătorilor din sectorul cultural. Majoritatea covârșitoare a acestora este angajată în instituții subordonate autorităților centrale și locale, unde a-ți manifesta dezacordul față de o problemă sau alta implică anumite riscuri. Dacă în România există o societate închegată, care se simte liberă în a se exprima și solidariza, la Chișinău nu se întâmplă acest lucru.

 

Arbor.art.room

str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București

„Dezlegare. Misterul Culturii” de Victor Ciobanu 

Vernisaj: 24.11.2023, orele 17:00 – 20:00

Perioadă de vizitare: 25.11.2023 – 17.12.2023

Închis             │ luni, marți, duminică

17:00 – 19:00 │ miercuri – vineri

12:00 – 18:00 │ sâmbătă 

  • Date: 24 Nov 2023 - 17 Dec 2023
  • Location:Arbor.art.room, Bucharest
  • Curators:Victoria Nagy Vajda