EMIL LOTEANU
(1936-2003)
PASĂREA MĂIASTRĂ
Valentinei Rusu-Ciobanu,
autoarea tabloului cu același nume
Ea de vie te-a zidit
În culori ca într-un zid.
Eu te-am pus la căpătâi
Ca pe-o dragoste dintâi,
Pui de pasăre măiastră
Scris cu flacără albastră…
Strajă stai asupra mea
Să nu-mi fure nimenea
Scrisele, nescrisele,
Sufletul și visele.
Doamna și stăpână-ta
Purta la deget o stea,
Stea în care își privea
Deseori răsfrângerea.
Mestecând ochii suflarea
Făcea vrăji gătind culoarea
Și isca văpaie-albastră
De scris pasăre măiastră.
Eu te-am pus la căpătâi
Ca pe-o dragoste dintâi.
Pui de pasăre măiastră,
Scris cu flacără albastră,
Să-mi aduci la bătrânețe
Dragostea din tinerețe.
Din volumul Mi-s ochii arși de frumusețea ta..., 2011